ÎN CHINA
Nu sunt un adept al teoriilor conspirative, însă evoluţiile şi, mai cu seamă, rezultatele (slabe ale) lui Hamilton din ultimele măcar două din primele trei curse ale noului sezon de Formula 1, venite pe fondul negocierilor pentru prelungirea contractului cu Mercedes, mă duc cu gândul la ceva de genul ăsta: fie chiar el vrea să-i determine pe cei de-acolo să pluseze cu milioanele arătându-le (pisica neagră) că de banii pe care sunt dispuşi să-i ofere acum cam atâta (contra)performanţă vor căpăta, fie, mai probabil, stafful echipei germane îi (dez-) aranjează monopostul şi strategiile în aşa fel încât să pară că nu el, ci coechipierul său Bottas e momentan mai îndreptăţit să aspire la statutul de pilot principal, în timp ce al doilea volan i-ar putea reveni foarte bine (şi mult mai ieftin) unui tânăr promiţător ca Verstappen sau unui aproape bătrân deja consacrat ca Ricciardo, aşa că ar fi bine pentru el să-şi bage minţile-n cap şi să mai lase la preţ.
Cert e că şi în China, unde încă de prin turul doi devenise limpede că singura şansă ca britanicul să obţină un loc măcar pe podium e să încerce o strategie alternativă, îndrăzneaţă, poate chiar fantezistă, câtă vreme, în actualul platou de concurs, practic nu are cum să termine (desigur, în condiţii cât de cât normale, fără avarii ale monopostului sau greşeli majore de pilotaj din partea lui, dar nici aşteptându-le la nesfârşit pe ale celorlalţi!) mai jos de locul şase (unde ar fi terminat şi cu non-strategia de-acum, dacă n-ar fi păţit-o Vettel şi Verstappen!), aşadar şi în China, alde Toto şi Niki s-au complăcut în a nu face nimic ieşit din comun, în afară, ce-i drept, de a-l chema o idee mai repede la standuri pe Bottas pentru primul schimb de pneuri, ceea ce i-a asigurat acestuia o revenire pe pistă în faţa lui Vettel, unde, însă – dacă lucrurile nu s-ar fi precipitat – sunt sigur că oricum nu ar fi rezistat aşa cum a făcut-o mai târziu în faţa băbăciunii de Raikkonen, care nu prea mai e în stare să depăşească pe nimeni.
Până la urmă, totul a fost dat peste cap de intervenţia safety car-ului coroborată cu iscusinţa celor de la Red Bull, care, spre deosebire de nemţi, s-au mişcat excelent (sau doar s-au mişcat), chemându-i fulgerător la boxe pe ambii piloţi pentru a le oferi câte un set nou de pneuri soft cu care ulterior au defilat pe circuit, încă din clipa aceea personal decretându-l drept favorit la victorie pe Verstappen, aflat doar pe poziţia a patra, fără să ţin însă cont de ceea ce eu însumi abia scrisesem, şi anume criza profundă şi – iată – prelungită prin care trece altminteri talentatul olandez, autor al unui (nou!) şir de boacăne soldat inclusiv cu cvasiabandonul lui Vettel, ajuns în final abia pe locul opt.
Cum spuneam, ceva în genul manevrei celor de la Red Bull ar fi trebuit să facă Mercedes cu Hamilton, nu pentru a se putea apăra în faţa lor, cum NU avea să reuşească, ci pentru a se putea bate cu Vettel, pe care orice om cu mintea întreagă înţelesese din capul locului că nu-l poate stingheri în vreun fel cu pneuri de compoziţie şi cu uzură similare, ritmul de cursă al campionului mondial fiind suspect de slab. Ca de obicei, acesta a sesizat (oricum uşor tardiv şi el) situaţia ingrată în care se afla în raport cu Vettel şi cea penbibilă în care a ajuns după safety car (şi) faţă de Red Bull-uri, dar nu şi-a impus punctul de vedere.
Partea oarecum bună (din punctul meu de vedere, profund subiectiv) e că şi strategii altminteri cu mult mai dibaci decât ai Mercedes, de la Ferrari s-au mulţumit să-l folosească pe Raikkonen doar ca şicană mobilă până la primul schimb de pneuri, efectuat cu maximă întârziere, după care au ratat şi ei ocazia de a fi geniali precum cei de la Red Bull. Oricum, sper ca măcar după această cursă rolul şi scopul (rămânerii la Ferrari) lui Raikkonen, de jalnic şi de-acum perpetuu scutier al lui Vettel, pe care nu trebuie să-l atingă nici cu gândul la vreo depăşire sau, dimpotrivă, rezistenţă, a devenit limpede chiar şi pentru fanii lui înrăiţi care încă îşi mai închipuiau că poate face vreo brânză de capul lui în cadrul scuderiei.
În încheiere, trebuie să subliniez (şi eu) evoluţia strălucitoare a lui Ricciardo, oricum unul dintre favoriţii mei, ale cărui depăşiri – perfect calculate, dar incisive, realizate în punctele cele mai propice ale circuitului (şi nu întotdeauna cu pneuri mai bune decât ale adversarilor, cum a fost, ce-i drept, acum) – ar trebui să fie prezentate ca material didactic, într-o sală de clasă unde pe primul rând să stea chiar coechipierul său, exagerat de impetuosul Verstappen, dar şi Bottas, cel care, de pildă, după ce în Bahrain a dormit în ghetele de pilotaj, la Shanghai s-a gândit să arate el de ce (nu) e în stare şi l-a atacat pe Raikkonen fix pe unde nu trebuia, într-un complex de viraje, riscând inutil, în condiţiile în care beneficia de pneuri infinit mai bune şi ar fi putut-o face lejer, comod, la capătul liniei drepte.
Revenind însă la simpaticul australian, nu-mi rămâne decât să sper că, în ciuda zvonurilor, nu va ajunge (vreodată) la insuportabila Ferrari (până şi la Mercedes ar fi mai bine!), chiar dacă, pe de altă parte, perspectiva de a-l umili, iarăşi, ca pe vremea când i-a fost coechipier la Red Bull, pe Vettel e destul de ispititoare.
Cert e că şi în China, unde încă de prin turul doi devenise limpede că singura şansă ca britanicul să obţină un loc măcar pe podium e să încerce o strategie alternativă, îndrăzneaţă, poate chiar fantezistă, câtă vreme, în actualul platou de concurs, practic nu are cum să termine (desigur, în condiţii cât de cât normale, fără avarii ale monopostului sau greşeli majore de pilotaj din partea lui, dar nici aşteptându-le la nesfârşit pe ale celorlalţi!) mai jos de locul şase (unde ar fi terminat şi cu non-strategia de-acum, dacă n-ar fi păţit-o Vettel şi Verstappen!), aşadar şi în China, alde Toto şi Niki s-au complăcut în a nu face nimic ieşit din comun, în afară, ce-i drept, de a-l chema o idee mai repede la standuri pe Bottas pentru primul schimb de pneuri, ceea ce i-a asigurat acestuia o revenire pe pistă în faţa lui Vettel, unde, însă – dacă lucrurile nu s-ar fi precipitat – sunt sigur că oricum nu ar fi rezistat aşa cum a făcut-o mai târziu în faţa băbăciunii de Raikkonen, care nu prea mai e în stare să depăşească pe nimeni.
Până la urmă, totul a fost dat peste cap de intervenţia safety car-ului coroborată cu iscusinţa celor de la Red Bull, care, spre deosebire de nemţi, s-au mişcat excelent (sau doar s-au mişcat), chemându-i fulgerător la boxe pe ambii piloţi pentru a le oferi câte un set nou de pneuri soft cu care ulterior au defilat pe circuit, încă din clipa aceea personal decretându-l drept favorit la victorie pe Verstappen, aflat doar pe poziţia a patra, fără să ţin însă cont de ceea ce eu însumi abia scrisesem, şi anume criza profundă şi – iată – prelungită prin care trece altminteri talentatul olandez, autor al unui (nou!) şir de boacăne soldat inclusiv cu cvasiabandonul lui Vettel, ajuns în final abia pe locul opt.
Cum spuneam, ceva în genul manevrei celor de la Red Bull ar fi trebuit să facă Mercedes cu Hamilton, nu pentru a se putea apăra în faţa lor, cum NU avea să reuşească, ci pentru a se putea bate cu Vettel, pe care orice om cu mintea întreagă înţelesese din capul locului că nu-l poate stingheri în vreun fel cu pneuri de compoziţie şi cu uzură similare, ritmul de cursă al campionului mondial fiind suspect de slab. Ca de obicei, acesta a sesizat (oricum uşor tardiv şi el) situaţia ingrată în care se afla în raport cu Vettel şi cea penbibilă în care a ajuns după safety car (şi) faţă de Red Bull-uri, dar nu şi-a impus punctul de vedere.
Partea oarecum bună (din punctul meu de vedere, profund subiectiv) e că şi strategii altminteri cu mult mai dibaci decât ai Mercedes, de la Ferrari s-au mulţumit să-l folosească pe Raikkonen doar ca şicană mobilă până la primul schimb de pneuri, efectuat cu maximă întârziere, după care au ratat şi ei ocazia de a fi geniali precum cei de la Red Bull. Oricum, sper ca măcar după această cursă rolul şi scopul (rămânerii la Ferrari) lui Raikkonen, de jalnic şi de-acum perpetuu scutier al lui Vettel, pe care nu trebuie să-l atingă nici cu gândul la vreo depăşire sau, dimpotrivă, rezistenţă, a devenit limpede chiar şi pentru fanii lui înrăiţi care încă îşi mai închipuiau că poate face vreo brânză de capul lui în cadrul scuderiei.
În încheiere, trebuie să subliniez (şi eu) evoluţia strălucitoare a lui Ricciardo, oricum unul dintre favoriţii mei, ale cărui depăşiri – perfect calculate, dar incisive, realizate în punctele cele mai propice ale circuitului (şi nu întotdeauna cu pneuri mai bune decât ale adversarilor, cum a fost, ce-i drept, acum) – ar trebui să fie prezentate ca material didactic, într-o sală de clasă unde pe primul rând să stea chiar coechipierul său, exagerat de impetuosul Verstappen, dar şi Bottas, cel care, de pildă, după ce în Bahrain a dormit în ghetele de pilotaj, la Shanghai s-a gândit să arate el de ce (nu) e în stare şi l-a atacat pe Raikkonen fix pe unde nu trebuia, într-un complex de viraje, riscând inutil, în condiţiile în care beneficia de pneuri infinit mai bune şi ar fi putut-o face lejer, comod, la capătul liniei drepte.
Revenind însă la simpaticul australian, nu-mi rămâne decât să sper că, în ciuda zvonurilor, nu va ajunge (vreodată) la insuportabila Ferrari (până şi la Mercedes ar fi mai bine!), chiar dacă, pe de altă parte, perspectiva de a-l umili, iarăşi, ca pe vremea când i-a fost coechipier la Red Bull, pe Vettel e destul de ispititoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu