Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

miercuri, 4 octombrie 2017

ÎN SFÂRȘIT!

Pentru că, spre deosebire de alţiiii…, nu am ocazia să apar la orice oră vreau eu pe vreun canal naţional de ştiri sau sport să împărtăşesc în timp real cu masele largi populare tot ce tocmai îmi trece prin cap, nu pot demonstra decât nevesti-mii, în faţa căreia şi declarasem, că, în pofida realismului meu pesimist dintotdeauna, (pre)simţeam că a venit în sfârşit vremea ca Simona Halep să o bată (rău) pe Maria Sharapova, aproape convingere preponderent lăuntrică întărită şi de faptul că, fiind un fan înrăit al rusoaicei (atâta vreme cât n-o întâlneşte pe fata noastră), nu ratez (mai) niciun meci de-al ei şi am văzut-o cum se chinuie cu Sevastova, Makarova şi în general cam cu oricine în ultimul timp, astfel încât mă şi gândeam, cu amărăciune, că de la revenirea după suspendare pare să se îndrepte cu paşi mai siguri spre o retragere în plină fostă glorie decât înapoi spre vârful ierarhiei mondiale.

Cum, în schimb, urmăresc seară de seară nu canalul respectiv de ştiri, ci pe cele înrudite de sport, n-am avut cum să nu aud sfaturile (in)competente oferite Simonei de către cel mai priceput la tenis analist politic al ţării, care o îndemna să fie agresivă, să n-o lase pe adversară să-şi facă jocul obişnuit, bazat pe ofensivă permanentă şi lovituri decisive, ceea ce e fix ca şi cum le-ai cere fotbaliştilor Concordiei Chiajna să nu le ofere posesia celor ai Barcelonei sau lui Chiricheş să-l deposedeze degrabă pe Messi când argentinianul e cu mingea la picior; uşor doar de zis! Iar pentru că Simona nu s-a conformat, dar – ce să vezi? – a câştigat, după meci antrenorul cu gura a concluzionat sentenţios: Sharapova a prins o zi slabă!

Sigur, de-a lungul timpului, aşa cum Simona a pierdut multe confruntări pe care nu le-au câştigat, de fapt, adversarele, a şi câştigat destule mai degrabă pierdute de ele, însă acum chiar n-a fost cazul, iar cine susţine contrariul n-a înţeles nimic din meci. Să spui ceva de genul “Mariei nu i-au mai intrat ca altă dată loviturile decisive” înseamnă că n-ai fost în stare să distingi modul diferit (nu doar faţă de alte întâlniri directe, ci şi de alte adverare ale rusoaicei) în care i-a trimis mingile jucătoarea noastră.

Dacă ar fi să nominalizez un (singur) element-cheie al victoriei de astăzi, acesta este, fără îndoială, serviciul, aflat cam la acelaşi nivel (şi executat în aceeaşi manieră) ca la “Turneul Campioanelor” din 2014 (inclusiv la celebrul meci câştigat în faţa Serenei Williams), când aproape i-am dedicat un articol întreg, şi mult peste ce am văzut în ultimii, iată, deja trei ani. (“Periodicitate” cam dezolantă, pe care, în paranteză fie spus, nu reuşesc să mi-o explic!). Cu un serviciu doar pe jumătate (cuantificabil în cunoscutele “procentaje”!) la fel de bun, ar fi câştigat cu siguranţă şi partida cu aceeaşi Sharapova din urmă cu doar câteva săptămâni, din primul tur de la US Open.

În acelaşi timp, lungimea loviturilor Simonei a fost, spre deosebire de multe alte ocazii, una bună, mingile aterizând relativ aproape de linia de fund (adică la jumătate de metru, nicidecum “la limită”, ceea ce ar fi denotat mai degrabă baftă), astfel încât adesea rusoaica s-a văzut nevoită să lovească “înghesuit”, de la o distanţă mult mai mare faţă de terenul advers decât cea pe care şi-o dorea şi de la care ar fi fost letală. În plus, chiar şi genul acela de mingi ale Simonei care pe mine mă scot din pepeni, parcă aruncate cu plasa de prins fluturi, “moarte”, nu lovite cinstit, scurt şi tare, s-au dovedit eficiente împotriva unei jucătoare care nu operează cu nuanţe, ci se repede orbeşte la orice minge pentru a o izbi cu toată forţa, profitând, de fapt, de viteza cu care-i vine din partea cealaltă a fileului.

În fine, singurul “risc” pe care şi l-a asumat Simona a fost acela de a schimba ea prima direcţia de atac în raliurile mai lungi, în loc să se mulţumească doar să trimită înapoi, aproape la punct fix, pe centru, ca un perete sau un tun de mingi blocat, aşa cum i se cam întâmplă în ultimul timp, (lipsă de) “tactică” păguboasă, care, mai cu seamă în faţa Sharapovei, nu poate fi decât perdantă, pentru că le oferă adversarelor posibilitatea de a-şi calibra perfect loviturile până la cea decisivă.

Şi pentru că am început vorbind despre aptitudinile mele de Mama Omida, trebuie să mai spun, în încheiere, că în presimţirile sau visele mele cu ochii deschişi de ieri se făcea că Simona o va întâlni în turul următor pe Kasatkina, pentru a o bate (şi pe ea) măr şi a demonstra că înfrângerea de săptămâna trecută a fost doar un accident, după care va face cumva şi va ajunge în finală, lucru care, conform informaţiilor avute la dispoziţie (tot de pe canalele noastre de sport) la ora respectivă, i-ar fi fost necesar, dar şi suficient, pentru a deveni numărul 1 mondial (cu condiţia să n-o bată acolo fix Svitolina), numai că astăzi am constatat că vajnicii noştri jurnalişti au dat-o la-ntors, şi cică ar fi musai de-a dreptul să câştige turneul, chestie care, iată, deocamdată excede aria de acoperire a premoniţiilor mele.


ACTUALIZARE 2 (sâmbătă, 7 octombrie 2017): Încă o dată şi cu adevărat “ÎN SFÂRŞIT!”: Simona Halep e NUMĂRUL 1 mondial!

ACTUALIZARE (vineri, 6 octombrie 2017): În grafic: Halep-Kasatkina 6-2, 6-1!

Niciun comentariu: