Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

sâmbătă, 25 februarie 2017

OSCAR BOICOT

Cu toate că până luni dimineaţa, la ora (României) începerii galei de decernare a Premiilor Oscar, voi fi reuşit să văd toate filmele cu nominalizări la categoriile importante, anul acesta nu voi respecta deja tradiţia de a posta lista cu favoriţii mei, în semn de protest faţă de rasismul deşănţat care marchează actuala ediţie!

E adevărat că, de pildă, în ceea ce mă priveşte, pe lângă  faptul că prefer rockul jazzului, dintre singurele două sporturi majore americane cu înţeles natural şi pentru europeni se întâmplă să fiu un mare iubitor al hocheiului şi, dimpotrivă, să detest baschetul, însă ambele gusturi mi s-au format din fragedă copilărie, înainte să ştiu ce înseamnă NHL şi NBA, iar unul dintre puţinele momente, dacă nu singurul, din viaţă, în care, la rândul meu, am simţit un puseu de oarecare aversiune faţă de nişte persoane (şi opere) selectate (de către membrii Academiei Americane de Film) nu pe criteriul valorii, ci (aproape) exclusiv pe cel al culorii pielii (artiştilor) a fost tocmai acela în care am văzut nominalizările şi nu am putut să nu le raportez la scandalul (artificial) izbucnit (din senin) anul trecut.

Între timp, aşa cum spuneam, i-am şi urmărit pe cei în cauză, pe lângă mulţi alţii, ignoraţi cu îndârjire de prea influenţ(abil)ii academicieni, convingându-mă pe deplin că oricum mare parte dintre adevăraţii mei favoriţi (în frunte cu – din păcate pentru ea – superba blondă cu ochi albaştri Amy Adams, care ar fi trebuit nominalizată pentru cel puţin două roluri!) se află printre aceştia din urmă.

În consecinţă… mai vedem la anu’!



P.S. Sper ca, în urma experienţei traumatizante de anul acesta, să nu rămân cu sechele, cum ar fi o infectare pe termen mai lung cu scabrosul morb al rasismului, care până acum, în aproape jumătate de secol de viaţă, m-a ocolit, dar care tocmai s-a dovedit că bântuie, din păcate, inclusiv ceea ce se pretinde a fi o prestigioasă instituţie de cultură.

Niciun comentariu: