MAI BINE BOGAȚI, DAR NOROCOȘI, DECÂT SĂRACI, DAR GHINIONIȘTI

Da, aseară am ţinut cu Steaua! Nu chiar cât am ţinut cu Arsenal, dar am ţinut. Adică, dacă tot (îmi) era scris să am parte de una caldă şi alta rece, mă bucur că s-a întâmplat aşa, să se califice Arsenal după un joc mizerabil, dar câştigat, cu Beşiktaş, şi să n-o facă Steaua, după unul aproape la fel, dar pierdut, cu Ludogoreţ. Aş fi preferat, însă, două calde.

Treaba e că norocul trage tot la ăia cât de cât mai buni şi sigur-sigur (mult) mai bogaţi. Dacă ar fi să fac o comparaţie cam între mere şi pere, măcar pe considerentul că şi unele şi altele sunt fructe, în ansamblul celor două manşe Arsenal a evoluat categoric mai slab cu turcii, decât Steaua cu bulgarii. Dacă în tur bucureştenii au fost net superiori adversarilor şi au avut şi o primă repriză bunicică în retur, londonezii au fost jalnici de la un capăt la altul. Cu toate astea, în timp ce primii au fost eliminiaţi – poate, la urma urmelor, pe bună dreptate, deşi nu cred că li se poate reproşa mare lucru, de vreme ce au făcut cam tot ce-au putut –, ceilalţi ajung iarăşi în grupele Ligii Campionilor, dar teribil de chinuit. (Fără să fie neapărat aici locul şi acum momentul, nu mă pot abţine să remarc prestaţia lamentabilă a lui Ozil, ale cărui centrări şi chiar pase scurte, încă de la începutul sezonului, am senzaţia că sunt efectuate cu ochii închişi, ajungând oriunde numai la coechipieri, sau măcar în preajma lor, nu. Cât despre Alexis Sanchez, care, de bine de rău, are meritul de a fi marcat, oarecum din nimereală, singurul gol al dublei cu turcii, de data asta am să-l păsuiesc public de înjurăturile pe care i le-am adresat neîncetat în particular.)

Pe de altă parte, mă gândeam aseară, în timp ce toată lumea se văicărea de mama focului la televizor că Steaua a încasat fix în minutul 90 golul care a trimis meciul în prelungiri şi la fatidicele lovituri de departajare, că şi ea l-a marcat pe cel al victoriei din tur cam tot pe-acolo, prin minutul 88, că de-aia nu ţine un meci de fotbal cât unul de handbal sau de rugby, caz în care, după un dublu 0-0, tot la mâna lui Moţi s-ar fi ajuns.

Apropo de Moţi şi prestaţia lui în poarta bulgarilor, unde a intrat în locul titularului eliminat în minutul 120, mă mai gândeam că, în febra momentului, toţi cei care se arătau stupefiaţi, dacă nu de-a dreptul revoltaţi, fiindcă Steaua a irosit o astfel de oportunitate au uitat pesemne vorba înţeleaptă care spune că un penalty nu se apără, ci se ratează. Probabil că şi dacă în locul lui Moţi ar fi intrat bunica lui, alde Râpă şi Pârvulescu tot n-ar fi izbutit s-o învingă de la punctul cu var. Mult mai norocoşi ar fi fost bucureştenii dacă Moţi intra în poartă cu jumătate de oră înaintea fluierului final. Sau de la începutul meciului.

La drept vorbind, dacă Steaua e (aproape) atât de bună încât să fi ajuns în grupele UCL, unde, vezi Doamne, s-ar fi bătut de la egal la egal cu marile forţe fotbalistice ale continentului, înseamnă că e pe deplin capabilă să acceadă măcar până în primăvara timpurie a Europa League, confruntându-se cu alea mai mici. Dacă nu, nu. Sigur, din punct de vedere financiar nu e acelaşi lucru, dar pentru coeficientul de ţară punctele acumulate sunt la fel de bune.