Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

vineri, 16 mai 2014

O POVESTE CU FINALĂ FERICITĂ

Lucrurile stau în felul următor: chiar şi când eram cu adevărat tânăr, dacă se întâmpla să pierd câte o noapte întreagă, de obicei la un joc de whist sau, mai rar, şi mai spre maturitate, de bridge, îmi reveneam complet nu după una, ci abia după alte două nopţi de somn normal, deci cam a treia zi, în primul rând fiindcă nu pot să dorm pe lumină, aşa încât în ziua de după noaptea albă eram un soi de zombi sau de vampir, nici pe deplin adormit, dar nici cu totul treaz.

E deci oarecum de la sine înţeles că acum, când am ajuns şi eu la o etate, ravagiile sunt aproape la fel de mari chiar şi dacă pierd numai două sau trei ore în plus (respeciv în minus de somn) din cauza vreunui meci de fotbal din cupele europene cu prelungiri care se termină după miezul nopţii. De aceea, trebuie să recunosc că, atunci când vine vorba de playoffs-urile NHL, desfăşurate la orele mici ale dimineţii conform fusului nostru orar, trişez niţel, în sensul că, de pildă, până acum n-am rezistat să văd în direct decât vreo două partide, dintre care una transmisă oricum la televizor de Sport 1, ceea ce înseamnă că, raportat la cât am cheltuit pe playerul ăla cu care l-am înnebunit în ultimele postări pe bietul meu cititor fidel, în timp ce aceia dintre voi care au deschis calculatoarele mai târziu şi mor de curiozitate pot citi aici sau aici, ar însemna că de cei 24,99 dolari aş fi putut să văd partida şi la faţa locului, dintr-o zonă bună a patinoarului. (Pe dracu!; tocmai am verificat, şi cele mai proaste bilete costă binişor peste suta de dolari, iar unul decent peste trei sute!!! De drum nici nu mai vorbesc.). Pe celelalte le-am pus la înregistrat şi m-am uitat la ele peste zi, eventual în paralel cu câte ceva. Din fericire, şi playerul oficial are această facilitate, existând chiar opţiunea de a dezactiva afişarea scorului. Partea proastă e că ea intră în funcţiune doar după ce te autentifici pe site, până atunci rezultatele fiind scrise cu cifre de-o şchioapă pretutindeni, încât trebuie să fii foarte abil să nu le vezi, operând logarea aproape cu ochii închişi. În plus, aşa cum se întâmplă la orice player, gen VLC sau WMP, “contorul” care îţi arată la ce minut al înregistrării te afli, dar şi cât durează ea, rămâne permanent activ.

Asta m-a făcut la un moment dat să trec prin mari emoţii, deoarece meciul se afla în ultima repriză, echipa mea favorită, Montreal Canadiens, conducea cu două goluri în faţa lui Boston Bruins, dar conform contorului mai existau mult mai multe minute de înregistrare decât cele de joc în timp regulamentar. Coroborat cu amănuntul că şi în meciurile precedente ale seriei (playoffs-urile se joacă pe sistemul “cel mai bun din şapte meciuri, primul la patru”, iar dacă la finalul fiecărui meci scorul este egal, urmează reprize întregi de prelungiri, a câte douăzeci de minute, până se marchează un “gol de aur”, aşa că uneori se mai poate juca practic încă un meci întreg) avuseseră loc răsturnări de scor spectaculoase în defavoarea alor mei, care, de pildă, într-unul din ele pierduseră cu 3-5, deşi cu mai puţin de zece minute înainte de final conduceau cu 3-1, mi-a fost clar că şi de data asta dăduseră cu mucii în fasole şi fuseseră egalaţi. Colac peste pupăză, într-adevăr adversarii au redus din handicap, întărindu-mi convingerea că se intrase în prelungiri, prilej cu care i-am şi beştelit un pic pe americani, care n-au fost destul de isteţi cât să scoată şi contorizarea aia care îţi poate strica tot cheful (ulterior am inventat o metodă de a o masca printr-o hârtiuţă pusă în dreptul ei pe monitorul PC-ului sau laptopului, dar vă daţi seama că e fix ca legendarul şurub legat cu aţă românesc!). Ca să n-o mai lungesc, până la urmă s-a dovedit că totul fusese o alarmă falsă, meciul terminându-se fără prelungiri, prin victoria canadienilor, doar că “înregistrarea” continua încă vreo oră sub forma unui ecran negru. Să mori de râs, nu alta, iar eu mai întâi de inimă!

În schimb, la meciul şapte, decisiv, al aceleiaşi serii, desfăşurat chiar miercuri noapte, şi pentru care nu m-am trezit inclusiv din superstiţie, ştiut fiind (de mine şi apropiaţi) că lucrurile tind să iasă mai bine atunci când nu mă implic direct (sigur, vorbesc despre rezultatele sportive, dar din păcate principiul se aplică şi în alte domenii), urmărindu-l ieri dimineaţă, la prima oră după trezire, am trişat din nou, cumva în sens invers, nu doar uitându-mă cât de repede se termină înregistrarea, ci sărind pur şi simplu până la final, pentru a vedea deznodământul, fiindcă nu mai rezistam tensiunii după ce Montreal luase conducerea cu 2-1, însă Boston domina copios (nu ştiu de ce, dar fac faţă stresului mult mai bine atunci când ai mei sunt conduşi!). După ce m-am liniştit, văzând că lucrurile s-au terminat cu bine, m-am uitat şi la restul meciului, dar tot era să fac vreo două infarcturi la o bară şi o altă mare ratare a lui Bruins!

Una peste alta, nu regret că am dat banii pe player, fiindcă de-acum a devenit sigur faptul că-mi voi păstra interesul până la sfârşitul competiţiei, odată ce în Conferinţa de Est am scăpat de finala de coşmar, din punctul meu de vedere, dintre Boston Bruins şi Pittsburgh Penguins (cele mai detestabile echipe din Ligă) având una aproape de vis, nesperată, între marii mei favoriţi, Montreal Canadiens, şi o echipă aproximativ simpatică, sau cel puţin neutră-pozitiv, un soi de a zecea roată la trailer (după cele, mai nou, şapte echipe canadiene, Philadelphia Flayers şi, puţin, Washington Capitals, pe care le susțin, desigur într-o ierarhie bine stabilită) New York Rangers. Deşi evident că voi ţine pătimaş cu canadienii, voi avea oricum nişte favoriţi în finala mare, chiar şi dacă – Doamne fereşte! – ar ajunge acolo adversarii lor, fiindcă în cealaltă Conferinţă finala nu poate fi decât o alta de coşmar, între Chicago Blackhawks (alţi insuportabili) şi Los Angeles Kings (de principiu, nu prea înghit echipele de hochei din… Florida şi California) sau Anaheim Ducks, o echipă care nu-mi spune nimic. Go Habs Go!

Niciun comentariu: