Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

luni, 28 ianuarie 2013

VICTORII MICI (DAR MULTE) PENTRU FAVORIŢII MARI

Uitându-mă din doi în trei, ca să nu spun din cinşpe-n şaişpe, la meciurile de tenis de la Australian Open – mai puţin finala, pe care am ocolit-o cu îndârjire, fiindcă nu suportam să-l văd din nou pe Djokovici învingător (mai ales în faţa lui Murray)! – mă gândeam ce ţi-e şi cu sportul (ăsta) la nivel înalt: cum o dai, cum o-ntorci, favoriţii ajung să se impună. Sigur, există şi surprize (de obicei, când favoriţii sunt ăia cu care ţin eu), dar nu cine ştie ce.

Djokovici însuşi, de pildă, până să ajungă în ultimul act, a scăpat de eliminare ca prin urechile acului în meciul cu elveţianul Wawrinka, impunându-se până la urmă în cinci seturi, cu 12-10 (!) în decisiv. Cam la fel s-a întâmplat cu Federer în meciul cu Tsonga sau, la scară o idee mai măruntă, cu Ferrer în cel cu Almagro. Marea surpriză a apărut, fireşte, la fete, unde favorita (mea) Sharapova a luat bătaie de la Li în semifinale!

Cel puţin la fel de izbitor este fenomenul în campionatele de fotbal importante ale Europei, unde nenumărate dintre meciurile marilor forţe, gen Manchester United/City, Juventus, Real Madrid, Barcelona, cu câte o codaşă a clasamentului sunt dramatice, adesea cu răsturnări spectaculoase de scor, dar în final înving (la limită) tot favoriţii. De NHL nici nu mai vorbesc: echipe care n-au mai prins de ani de zile un loc în playoffs şi care ajung la sfârşitul sezonului să aibă chiar şi cu câteva zeci de puncte mai puţin decât fruntaşele, evoluează mai mereu de la egal la egal cu acestea. Nu mai departe de sâmbătă, Toronto Maple Leafs conducea cu 2-0 după primele două reprize la New York pe Rangers, pierzând în final cu… 2-5!

E adevărat că nu de puţine ori îşi vâră coada arbitrii pentru ca totul să se termine cu bine pentru echipele mari, dar asta-i deja altă poveste.

Niciun comentariu: