Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

marți, 16 octombrie 2012

O EXCURSIE (NE)OBIŞNUITĂ

Aşadar, să zicem că am de făcut o deplasare, în scop turistic, la Istanbul. Mai întâi, fix a doua zi după ce am rezervat deja biletele de avion şi camera la hotel, principala ştire (externă) la posturile de radio şi televiziune este izbucnirea (sau cel puţin escaladarea) conflictului dintre Turcia şi Siria. Rude îngrijorate, prieteni compătimitori, îndemnuri la renunţare etc. În plus, cu două zile înainte să plec, are loc (şi) în România premiera filmului “Taken 2: Teroare în Istanbul”. Prefer să nu-l văd!

Fără să fie un eveniment apărut peste noapte, aflu cu surprindere că (şi) anul acesta turneul campioanelor la tenis se desfăşoară pe o arenă din Istanbul. E adevărat, până să înceapă, eu sunt înapoi în Bucureştiul drag şi natal unde nu se întâmplă (niciodată) nimic de genul ăsta. În schimb, cu o şi mai mare uimire, frizând de-a dreptul stupoarea, în chiar preziua plecării, realizez (presupunând că aflasem la un moment dat) nu doar că naţionala noastră de fotbal e în aceeaşi grupă cu Turcia în preliminariile CM, dar şi că primul meci are loc la Istanbul… chiar la ora la care avionul meu decolează spre casă.

Pentru că n-aveam oricum nicio îndoială că fix în cele trei zile cât voi lipsi eu din localitate/ţară/faţa televizorului e musai să se întâmple măcar una dintre, dacă nu toate chestiile “tradiţionale” – respectiv, un eveniment crucial în politica internă, o cădere spectaculoasă a bursei din New York (ceea ce s-a şi întâmplat, săptămâna cu pricina fiind cea mai proastă din ultima jumătate de an sau aşa ceva!) sau o manifestare sportivă de mare anvergură (plus alt gen de întâmplări asupra căruia voi reveni) –, verificasem din timp programele TV şi site-urile de specialitate, constatând cu bucurie şi mirare că mă întorc până la marele meci România-Olanda. Despre ăla cu Turcia nu găsisem nimic. Măcar am reuşit pentru câteva clipe să văd stadionul din avion! Pe bune! Plus că – tot conform unei stranii tradiţii – rezultatele pozitive ale favoriţilor mei apar (numai) când eu nu-i urmăresc în direct.

Vorbeam mai devreme şi despre alte întâmplări care trebuie neapărat să se petreacă atunci când nu sunt acasă, deşi prezenţa mea e (imperios) necesară. Ei bine, una dintre ele este verificarea instalaţiilor de încălzire, care se face în fiecare an înaintea sezonului rece. În urmă cu vreo lună, pe la jumătatea lui septembrie, când a apărut anunţul că în ziua de…, la ora… se dă drumul la apă pe coloană, nu mi-a venit să cred că nici măcar bilete la teatru nu aveam la momentul Z: eram liber şi nerăbdător să scap de-o grijă. Mai uşor mi-a venit să cred că nici în ziua respectivă, nici în următoarele săptămâni, verificările n-au avut loc, până, fireşte, fără niciun avertisment prealabil, în alea trei zile cât am lipsit. Din fericire, am avut inspiraţia să pun un ditamai vasul sub caloriferul cu (cele mai mari) probleme, vas pe care când m-am întors l-am găsit plin până la buză! Cam în aceeaşi ordine de idei, tot în cele trei zile au început şi lucrările de reabilitare a terasei blocului, amânate nu de o lună, ci de vreo zece ani!

Iar dacă toate cele de mai sus au un aer de nostimă anecdotă, pot să adaug în încheiere că, foarte probabil (deşi…), niciuna din coincidenţele amintite nu ar fi avut loc dacă aş fi plecat la începutul lunii septembrie, aşa cum planificasem iniţial. Atunci însă, cu numai câteva zile ÎNAINTE (măcar atât!) de a face rezervările, a survenit… un deces în familie.


P.S. Nu ştiu dacă am menţionat (vreodată) că, de-a lungul unui an, astfel de scurte absenţe sunt în număr de cel mult trei sau patru, cu tot cu excursiile pe plan intern, în rest până şi biroul meu – în care lucrez aproape zilnic, de luni până vineri (dar mai adesea joi), între un minut şi paisprezece ore – aflându-se la domiciliu.

Niciun comentariu: