Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

marți, 10 aprilie 2012

O PLIMBARE… DIN BALCON; DESPRE STAREA PNL

Dacă e perfect adevărat că în ultimii ani România s-a confruntat cu de departe cel mai ticăloşit regim politic postrevoluţionar, cam acelaşi lucru se poate spune, la scară mai redusă, despre PNL, care, la rândul lui, sub Crin Antonescu are parte de cea mai nefericită conducere, chiar şi ţinând cont de cea a lui Theodor Stolojan, pe care, de altfel, după ce l-a criticat şi l-a combătut în fel şi chip, actualul lider pare să şi-l fi luat drept model, aşa cum deja încep să mă tem serios că, de data asta la scară mai mare, va face şi cu Traian Băsescu, de îndată ce, eventual, îi va lua locul.

Cel mai recent caz de comportament arbitrar, dacă nu de-a dreptul abuziv al conducerii PNL este, fireşte, mazilirea lui Andrei Chiliman, de bine de rău liberal din prima generaţie postdecembristă, dar care acum este aproape dat afară din partid parcă special pentru a i se face loc pedelistului Sorin Frunzăverde şi cine ştie câtor alţii ca el care vor urma. Cum Antonescu l-a trecut demult pe linie moartă şi pe Ludovic Orban, nu m-ar mira deloc ca următoarea mişcare să fie excluderea lui Tăriceanu şi “înlocuirea” lui măcar cu vreun Vasile Blaga, dacă nu de-a dreptul cu o Udrea sau un Boc!

Episodul Chiliman le-a demonstrat pesemne liderilor liberali şi ce bine e să aibă cât mai mulţi (foşti) securişti în partid. Abia ce izbucnise scandalul şi proaspăta achiziţie, Sorin Roşca Stănescu, ameninţa deja cu ditamai dosarul care să demonstreze că primarul sectorului 1 e unul din cei mai corupţi oameni din ţară (ceea ce se prea poate, dar cum de s-a aflat în partid abia ieri, în câteva ore?!), având legături dubioase, printre alţii, cu un anume Vlad Moisescu, despre care personal recunosc că nu auzisem, şi despre care, din spusele lui Roşca Stănescu, tocmai începusem să cred că e vreun veros asfaltangiu sau ceva, când a reieşit că e un actual vicepreşedinte PNL, care, în paranteză fie spus, nici nu ar fi avut cum să ajungă într-o asemenea poziţie fără binecuvântarea lui Antonescu, fiindcă Marele Şef liberal a avut grijă să-şi pună (tot nu foarte democratic!) în echipa de conducere numai oamenii lui de încredere!

Tot în legătură cu întâmplările de ieri, mai merită remarcată jalnica încercare de justificare a debarcării lui Chiliman, făcută în cel mai pur stil căcăniu-portocaliu. Cică bietul om nu s-ar putea ocupa în acelaşi timp şi de campania electorală pentru primăria de sector şi de conducerea filialei de partid. Păi, în logica asta, mă aştept ca (la timpul potrivit) şi Crin Antonescu să-şi dea demisia din funcţia de preşedinte PNL, pentru a se putea concentra pe campania electorală prezidenţială. Alţii care ne iau pe toţi de proşti!

În încheiere, vreau să anunţ public, solemn şi oficial că începând de ieri eu unul o să mai plimb jetul...

Niciun comentariu: