Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

luni, 5 martie 2012

DIGI 24. ŞI GATA!

După ce, la sfârşitul săptămânii trecute, am pomenit (că “salutat” în niciun caz nu se poate spune!) apariţia noului post de ştiri Digi 24, la mai puţin de tot atâtea ore de la lansare am ajuns deja pe punctul de a-l scoate din grila mea personalizată de programe, cu tot cu societatea de cablu căreia îi aparţine, RCS & RDS, pe care şi-aşa mi-am instalat-o, în paralel cu cea veche, doar pentru transmisiunile de Formula 1 şi Premier League de pe Digi Sport, dar s-ar putea să mă lipsesc şi de ele decât să sponsorizez, fie şi cu, ce-i drept, modica sumă dată pe abonament, un canal care îşi face un titlu de glorie din a nu difuza publicitate, plătindu-şi aşadar vedetele eşuate şi adunate de pe la toate Realităţile şi B1/10 TV-urile cu bani fără miros, dar de o culoare ambiguă spre întunecată, şi care n-a găsit alte subiecte cu care să debuteze, chipurile “echidistant”, în forţă decât două spălări de cadavre politice, un interviu cu şeful CNAS, Lucian Duţă – socotit de mai tot restul presei drept unul dintre principalii responsabili pentru criza din sistemul asigurărilor de sănătate –, interviu din care însă, după cum trâmbiţa chiar imparţialul jurnalist Prelipceanu în prezentare (doar la atât m-am uitat, ca să fiu sincer), reieşea că de fapt vinovaţii ar fi, desigur, medicii, şi un de-a dreptul amplu reportaj făcut în Valea Timocului pentru a demonstra ce mare om de stat s-a dovedit a fi ministrul de Externe Cristian Diaconescu atunci când a refuzat să recunoască Serbiei statutul de candidat la intrarea în UE până când ţara vecină şi în general prietenă nu semnează un acord privitor la drepturile minorităţii nici măcar tocmai limpede cât de româneşti de-acolo. Păi, dacă o fi să mă tâmpesc de tot, mai bine mă uit dracului direct la TVR (Info), că la abonamentul ăla tot n-am cum să renunţ nici dacă-mi arunc televizoarele pe fereastră!

Niciun comentariu: