Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

marți, 19 aprilie 2011

APROAPE BINE

Fără doar şi poate, cel puţin din punct de vedere al comentariului, trecerea transmisiunilor de Formula 1 de la TVR la Digi Sport a însemnat un salt calitativ uriaş.

Cu toate acestea, tare mi-ar plăcea dacă, pe de-o parte, unul dintre cei doi, mult mai pasionat de motociclism şi ferm convins că toţi cei care urmăresc F1 sunt la curent şi cu ceea ce se întâmplă în MotoGP, ar înceta să facă tot soiul de comparaţii anapoda între cele două competiţii, iar, pe de alta, la conferinţele de presă de după curse, ambii s-ar mărgini să traducă pe cât de fidel sunt în stare (şi nu prea sunt, încât şi mai bine ar face să lase coloana sonoră originală!) declaraţiile piloţilor, reprimându-şi nevoia de a-şi etala şi în cele patru-cinci minute înţelepciunea şi priceperea prin tot felul de comentarii marginale, de parcă nu le-ar fi ajuns orele întregi de transmisie din timpul weekendului. În rest e bine.

Niciun comentariu: