Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

luni, 1 noiembrie 2010

SPORT SÂNGEROS

Abia începuse de trei secunde (!) meciul de hochei din NHL de la Pittsburgh, dintre Penguins şi Philadelphia Flyers – pentru care m-am trezit special în toiul nopţii, fiindcă oaspeţii sunt echipa mea americană favorită (altfel eu fiind fan al celor canadiene) – când a izbucnit prima încăierare. Practic, cei doi combatanţi şi-au aruncat crosele şi mănuşile, trecând la box, în clipa când arbitrul a fluierat startul, înainte ca pucul să fi atins gheaţa. Probabil poliţe rămase dintr-un meci anterior. După nici zece secunde de la reluarea jocului – a doua bătaie, de data asta efectiv cu vărsare de sânge! A treia a avut şi ea loc tot în primul minut, la un moment dat băncile de pedepse fiind mai aglomerate decât cele de rezerve.

Dar lucrul cel mai de neînţeles după asemenea episoade, nici măcar foarte rare peste Ocean, este că bătăuşii se aleg, pe lângă aplauzele frenetice ale spectatorilor (!), cel mult cu câte cinci minute de penalizare, cu drept de înlocuire, deşi nu doar că ar merita, dar în cam orice sport (inclusiv hochei!) practicat în restul lumii chiar ar fi suspendaţi luni de zile, dacă nu pe viaţă. Ce să-i faci?; altă... "cultură”!

Niciun comentariu: