Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

joi, 25 noiembrie 2010

BOII, CARUL, OUL ŞI GĂINA

“Băncile să dea credite pentru producţie, nu pentru consum!”, zbiera un cunoscut analist economic, profesor şi fost ministru, aseară, pe un post de televiziune, fix în cele câteva secunde cât am zăbovit eu acolo în timp ce butonam în căutarea altuia, astfel că n-am urmărit continuarea.

Mă gândeam însă, ce s-ar întâmpla dacă firmele producătoare de orice din România – atâtea câte (încă mai) există – s-ar apuca să ia banii pe care băncile, în urma îndemnului de mai sus, le-ar oferi nu chiar cu generozitate, ci mai degrabă tot cu dobânzi nesimţite, şi ar fabrica diverse bunuri, corespunzătoare profilului lor de activitate, după care ar constata că n-are cine să le cumpere, fiindcă, (şi) în urma aceluiaşi îndemn de mai sus, oamenii n-ar mai avea acces la mult hulitele credite de consum, iar din salariile lor tot mai mizerabile – indiferent că sunt bugetari sau lucrează în sectorul privat – abia dacă-şi pot asigura strictul necesar? Nu cumva s-ar duce dracului pe copca falimentului, cu tot cu banii băncilor?!

Un comentariu:

Marius spunea...

domnul de care vorbesti a studiat economia in alte vremuri trebuie sa il intelegi. pe atunci era cu planul cincinal nu cu cererea si oferta.