Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

joi, 18 martie 2010

HORROR

După ce li s-a spus că o taxă trebuie plătită la Poştă şi alta la CEC, aşa că dacă sunt băftoşi stau doar câte un sfert de ceas la coadă şi colo şi dincolo, ca să afle abia după aia că de fapt le puteau plăti pe amândouă într-un loc; după ce au surpriza să constate că orele de program cu publicul sunt cu totul altele decât cele în care orice om cinstit şi care are încă un loc de muncă poate să ajungă, aşa că sunt nevoiţi să se învoiască de la serviciu, cu tot cu soţul sau părintele care-i ia în spaţiu şi trebuie să depună mărturie şi semnătură olografă cu martori în acest sens; după ce mai stau încă cel puţin o oră la coada unde se depun actele, iar o dată intraţi în birou li se spune că mai au nevoie de unul care nu era trecut pe lista afişată la avizier şi pe site, aşa că mai fac un drum dus-întors până acasă, în fugă ca să revină înainte de ora închiderii; după ce se ceartă cu toţi cei de la coadă cu care nu se certaseră încă, fiindcă se bagă în faţă; după ce, în sfârşit, nervoşi, răvăşiţi, transpiraţi, gâfâind se aşază pe un scaun şubred, întotdeauna prea jos sau prea înalt, în faţa unui aparat prăpădit şi mânuit de o funcţionară care întâmplător n-avea altceva de făcut în ziua aceea, cum să te mai miri că toţi românii arată ca dracu în pozele de buletin?!

4 comentarii:

ancutza spunea...

Ba sa stii ca eu nu arat deloc horror in poza de buletin. Dimpotriva, daca o vezi te tavalesti de ras doua zile!

e-Xtrema spunea...

@ancutza
Da, cam asta e singura alternativă…

Magda spunea...

Poate exagerzi putin?

e-Xtrema spunea...

@Magda
Nu prea cred. Cam asta am păţit eu.