Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

miercuri, 18 noiembrie 2009

SĂ REDEVENIM CU ADEVĂRAT SERIOŞI: CHIAR NU MĂ GÂNDESC SĂ VOTEZ (IARĂŞI!) CU BĂSESCU...

Îmi dau seama că articolul meu de ieri i-a enervat pe mulţi dintre cei care l-au citit, şi pe această cale mulţumesc tuturor celor care s-au abţinut, probabil cu greu, să mă înjure. Fiţi pe pace: nu, n-am să votez cu Traian Băsescu! (Poate ar fi existat o minusculă şansă, dacă preţ de câteva săptămâni n-aş fi văzut mutrele unor Cătălin Croitoru, Sever Voinescu, Boureanu, Avramescu, Hoară, Canacheu, Lăzăroiu etc., ci doar pe ale lui Hrebenciuc, I. Sârbu, M. Sârbu, Nica, Guşă, Ponta, Vanghelie... Glumesc.) De altfel, indiferent de tur, n-am să votez cu nimeni altcineva în afară de Crin Antonescu, votul meu fiind unul eminamente pozitiv.

Pe de altă parte însă, aşa cum, evident în mod subiectiv şi oarecum iraţional, la începutul anilor ‘90 ajunsesem să-l urăsc mai tare pe Ion Iliescu decât pe defunctul Ceauşescu, am acum faţă de Geoană o antipatie cel puţin la fel de mare ca faţă de Băsescu, din cauza frustrării simţite şi atunci şi acum că, taman când ar putea să fie în sfârşit bine şi să scăpăm de un personaj malefic, apare câte unul, nu cu mult mai breaz, care strică totul şi se pune în calea fericirii mele de biet alegător fără noroc. Prin urmare... (dar mai bine mă opresc aici, ca să n-o iau de la capăt...)

2 comentarii:

Liviu spunea...

Nu-mi sta in fire sa vorbesc urat, asa ca nici n-am facut-o, desi nu sunt de acord cu dvs.

Mi se pare ca a continua sa te razboiesti cu Ion Iliescu in anul de gratie 2009 (azi, maine, 2010) e cel putin anacronic. Vechiul bolsevic e virtualmente in tomberonul de gunoi al istoriei.

Imperativul momentului e sa scapam de Basescu. Daca asta inseamna a-l vota pe Geoana in turul II, fie si asta, cu toata scarba de rigoare.

Stiu ca in ceea ce va priveste bat la porti inchise si nu am sa mai postez comentarii aici. Am mai intalnit genul acesta de opinie la 2-3 cunoscuti, le respect parerea, dar cred ca e o atitudine care nu ne va duce nicaieri.

e-Xtrema spunea...

@Liviu
Sunt absolut de acord că lupta cu Iliescu e absurdă la momentul ăsta şi de aceea nici nu mă lupt cu el. Cum în general nu sunt un tip ranchiunos, aproape că l-am şi iertat pentru anii pe care, cel puţin dintr-un punct-două de vedere, mi i-a mâncat din viaţă. În schimb, nu pot să mă împac cu gândul de a vota eu cu mâna mea un candidat sau un partid de stânga (singura excepţie pe care am făcut-o, indiferent de circumstanţele atenuante de la acel moment, s-a soldat cu catastrofa care se vede – mă refer la însuşi Băsescu, social-democrat la vremea aceea, intrat însă în alianţa cu liberalii). Probabil că sunt ori deja prea, ori încă nu destul de bătrân pentru asta.

Oricum, apreciez comentariile făcute şi promit că nu le iau drept campanie electorală aproape mascată pentru Mircea Geoană. Toate cele bune!