Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

vineri, 3 aprilie 2009

(NE)CAZUL LUI GIGI

Nu-mi vine să cred câtă lume, altfel bună, din mass media s-a trezit plângând de mila lui Gigi Becali, umflat chipurile curat neconstituţional şi ţinut într-un prelungit arest preventiv: că e o diversiune menită să abată atenţia opiniei publice de la necazurile clanului mafi... prezidenţial Băsescu, că bietul Jiji nu reprezintă niciun pericol social şi-l puteau cerceta şi-n starea naturală a păsării cerului, că dacă ar fi avut încredere în organele statului n-ar fi fost nevoit să-şi facă singur dreptate, că se dă un semnal de teroare pentru bietul om de rând care, lipsit de influenţa magnatului, se poate aştepta să i se întâmple oricând lucruri şi mai rele...

Chestia cu diversiunea, mai treacă-meargă, are ceva suport logic. În schimb, eu ca simplu cetăţean chiar nu fac nicio paralelă între soarta lui Becali şi ce mi s-ar putea întâmpla mie cândva, pentru că nu intenţionez să mă apuc nici să sechestrez oameni, nici să asmut bodyguarzii – pe care, de altfel, evident că nici nu-i am – asupra te miri cui, nici să ameninţ şi chiar să lovesc jurnaliştii, oricât de obraznici ar fi, nici să intru cu forţa prin studiourile de televiziune, şi nici măcar să fac afaceri oneroase cu terenuri... Cât priveşte pericolul pe care (nu) l-ar reprezenta, pare să se uite că Becali nu e acuzat pentru cumpărarea vreunui meci al Stelei, ci pentru că a sechestrat şi i-a bumbăcit pe unii despre care credea că i-au şutit maşina, şi despre care n-ar fi exclus să fi rămas cu impresia că nu i-a bumbăcit destul, de vreme ce au în continuare tupeul să se pună cu el...

În fine, cei care au senzaţia că e o problemă de sistem, şi că dacă Becali ar fi avut încredere în autorităţi nu s-ar mai fi apucat să-şi rezolve haiduceşte problemele, n-au înţeles nimic. Mai întâi că, indiferent cât de eficiente ar fi fost instituţiile, Becali, aşa cum îl ştim, ar fi procedat la fel, şi apoi, n-am nicio îndoială că pentru oameni cu notorietatea şi banii lui instituţiile chiar pot fi foarte eficiente.

Un comentariu:

ella spunea...

ca de obicei: punct ochit, punct lovit