Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

joi, 6 noiembrie 2008

GREŞEALĂ ÎN UNANIMITATE

Oricât de multe argumente, morale, economice sau juridice, ar putea găsi unii sau alţii împotriva deciziei Guvernului de a bloca legea de creştere a salariilor din educaţie, faptul că aceasta a fost votată în unanimitate nu se poate număra printre ele. Şi în orice caz nu poate fi adus de exact aceiaşi politicieni care în urmă cu un an şi jumătate se arătau la fel de convinşi că 322 de parlamentari greşesc, in corpore, grav, adoptând o măsură (suspendarea Preşedintelui) imorală şi chiar anticonstituţională! Cu atât mai mult cu cât acum “unanimitatea” e ceva mai mititică, deputaţii prezenţi fiind în număr de numai 254.

Însă dovada cea mai bună că şi aceşti 254 au greşit, în unanimitate, o aduc ei înşişi atunci când recunosc deschis că nu este deloc corect ca salariile de mii de lei ale profesorilor universitari să fie mărite chiar cu procente mai mari decât cele de 600-700 de lei ale debutanţilor, aşa cum prevede legea abia adoptată!

Niciun comentariu: