Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

luni, 1 septembrie 2008

CINE N-ARE URECHI...

Nu ştiu de ce, dar parcă-mi lipsesc dezbaterile aproape zilnice, din urmă cu ceva vreme, de pe la Realitatea TV, în care mai toată lumea, cu excepţia guvernanţilor, care nici nu erau invitaţi să-şi spună punctul de vedere, era convinsă că începând din 2009 nu vor mai fi bani pentru pensii. Ţin minte că la un moment dat apăruse prin Evenimentul Zilei parcă, informaţia că însuşi Varujan Vosganian admisese, într-o discuţie la Cotroceni, că aşa se va intâmpla! Nu ştiu cât de veridică era ştirea, respectiv declaraţia ministrului, dar eu personal l-am văzut în cel puţin 4-5 ocazii dezminţind-o şi jurându-se că nici n-o făcuse, aşa încât am sfârşit prin a-l crede, el fiind probabil cel mai în măsură să ştie ce a spus şi ce nu, chiar dacă, în fond şi la urma urmelor, ar fi putut să mintă oricând – şi când spusese ce spusese, dacă spusese, şi când spunea că nu a spus nimic.

Cert este însă că luni de zile după povestea asta, anumiţi comentatori şi analişti continuau să invoce ipotetica declaraţie iniţială a ministrului drept dovadă peremptorie că – evident – din 2009 nu vor mai fi bani pentru pensii, de parcă puhoiul de dezminţiri nici n-ar fi existat. Cam aceiaşi comentatori şi analişti care se mai trezesc din când în când să spună că greşeala de acum a liberalilor este similară celei de odinioară a CDR-ului care, deşi a făcut şi lucruri bune în timpul guvernării, din cauza aroganţei... nu a comunicat suficient cu opinia publică!

Niciun comentariu: