Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

joi, 5 iunie 2008

FIECARE CU ARITMETICA LUI

La fel ca şi anul trecut, după alegerile europarlamentare, PSD, PNL şi PD-L se declară deopotrivă pe deplin mulţumite de rezultatele scrutinului de duminică, fiecare făcându-şi socotelile după propriile reguli – dovadă a unei capacităţi de manipulare a opiniei publice ieşite din comun.

Un exemplu grăitor este acela al democrat-liberalilor, în frunte cu Traian Băsescu, care atunci când se referă la cursa pentru Primăria Capitalei menţionează de fiecare dată că Vasile Blaga a obţinut aproape 30% urcând de la 9%, în timp ce Sorin Oprescu, tot cu 30%, a coborât de la 52%, reperul fiind atât de controversatele sondaje de opinie. Când vine însă vorba de rezultatul partidului la nivel naţional, comparaţia se face numai cu alegerile din 2004 sau chiar 2000, nicidecum cu aceleaşi sondaje, care îi creditau cu cifre ameţitoare, invocate până acum în toate discuţiile drept dovadă peremptorie că PD-L va guverna în curând ţara de unul singur!

Niciun comentariu: