Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

vineri, 21 martie 2008

PRIMARUL CARE NU VA FI

Desemnarea lui Marian Vanghelie drept candidat PSD la Primăria Capitalei nu poate fi decât o veste excelentă pentru adversarii săi, oricare dintre ei având de-acum motive întemeiate să spere că va ajunge în turul doi, alături probabil de reprezentantul PD-L. Partea proastă e că în aceste condiţii s-ar putea să nici nu mai existe un tur doi!

Cel mai favorizat este fără îndoială Ludovic Orban. Dacă Sorin Oprescu îi putea face pe alegătorii de dreapta, dar care nu simpatizează cu partidul prezidenţial, să-şi calce pe inimă şi să voteze un social-democrat mai cu papion, Marian Vanghelie îi va determina să se îndrepte către oricine altcineva, liberalul fiind prima opţiune. În plus, dacă domnul Orban va accede în turul doi, chiar şi cu un scor mult sub cel al contracandidatului democrat, şansele sale de răsturna situaţia, şi cu sprijinul alegătorilor de stânga, sunt foarte mari. Din aversiune faţă de PD-L, votanţii lui Vanghelie din primul tur îl vor prefera pe Orban unui Blaga, Negoiţă sau Videanu, în timp ce reciproca nu este valabilă. Adică şi dacă domnul Vanghelie s-ar califica în finală, nu ar avea nicio şansă.

Ca bucureştean get-beget, îmi place să cred că această nefericită nominalizare a social-democraţilor nu le va aduce nici măcar 15% din voturi. Singurul element care mă face să ezit în a pune chiar şi un pariu în acest sens este amintirea altui primar general cu un profil... intelectual nu foarte diferit de cel al lui Marian Vanghelie: Viorel Lis!

Niciun comentariu: