N-O REZOLVA NICI PARLAMENTUL!
În “conflictul juridic de natură constituţională” apărut între Preşedinte şi Guvern în cazul Norica Nicolai, Curtea Constituţională i-a dat dreptate primului, socotind că, potrivit articolului 85 alin. (2) din Legea Fundamentală, şeful statului are o seamă de atribuţii de verificare şi eventual respingere (o singură dată!) a candidaţilor la funcţia de ministru, astfel încât să nu semneze “ca notarul” propunerea premierului.
La vremea aceea s-a vorbit mult despre faptul că domnul Tăriceanu ar putea ocoli cenzura prezidenţială, cerând Parlamentului s-o învestească pe Norica Nicolai în urma unei modificări a structurii Cabinetului, conform alineatului (3) din acelaşi articol 85. Numai că, citindu-l cu atenţie, constatăm că surprizele n-ar fi fost deloc excluse, decizia Curţii fiind cu bătaie chiar mai lungă decât pare la prima vedere. Se stipulează acolo că “Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului, Preşedintele României va putea exercita atribuţia prevăzută la alineatul (2) (sublinierea mea) numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului‑ministru.” Textul este cât se poate de limpede: Preşedintele are şi în acest caz exact aceleaşi prerogative – lărgite cu generozitate de CCR – de la alineatul precedent! Nu reiese de nicăieri că în urma “aprobării Parlamentului” se transformă totuşi într-un simplu notar. Fie rolul său ar fi trebuit să fie de la bun început unul pur formal, fie nu e astfel nici după ce se pronunţă Legislativul!
Am convingerea că, jucător cum îl ştim, Traian Băsescu n-ar fi ezitat să-şi folosească dreptul de veto (ne)acordat (?) de Curtea Constituţională. Lucru de ţinut minte pentru viitor.
La vremea aceea s-a vorbit mult despre faptul că domnul Tăriceanu ar putea ocoli cenzura prezidenţială, cerând Parlamentului s-o învestească pe Norica Nicolai în urma unei modificări a structurii Cabinetului, conform alineatului (3) din acelaşi articol 85. Numai că, citindu-l cu atenţie, constatăm că surprizele n-ar fi fost deloc excluse, decizia Curţii fiind cu bătaie chiar mai lungă decât pare la prima vedere. Se stipulează acolo că “Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului, Preşedintele României va putea exercita atribuţia prevăzută la alineatul (2) (sublinierea mea) numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului‑ministru.” Textul este cât se poate de limpede: Preşedintele are şi în acest caz exact aceleaşi prerogative – lărgite cu generozitate de CCR – de la alineatul precedent! Nu reiese de nicăieri că în urma “aprobării Parlamentului” se transformă totuşi într-un simplu notar. Fie rolul său ar fi trebuit să fie de la bun început unul pur formal, fie nu e astfel nici după ce se pronunţă Legislativul!
Am convingerea că, jucător cum îl ştim, Traian Băsescu n-ar fi ezitat să-şi folosească dreptul de veto (ne)acordat (?) de Curtea Constituţională. Lucru de ţinut minte pentru viitor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu