BLESTEMUL ÎNVINGĂTORULUI

Spre fala propriilor familii şi a celorlalţi opt colegi, judecătorii Curţii Constituţionale au ocazia să iasă din nou la rampă, scoţând ţara din impas şi vârând-o, eventual, în altul. Dacă am înţeles eu bine, astăzi se tranşează (sau nu) conflictul dintre Guvern şi Preşedinţie în cazul Norica Nicolai. Din punctul meu de vedere, singura decizie de bun-simţ ar fi statuarea definitivă a principiului că prim-ministrul are dreptul să-şi stabilească echipa guvernamentală, cenzurat, în condiţiile prevăzute de Constituţie, numai şi numai de către Parlament. După ce că biata noastră ţărişoară e, din cauza câtorva accidente succesive ale istoriei, republică, chiar nu mi-aş dori s-o văd transformată şi-ntr-una prezidenţială!

Aşa judecând eu lucrurile, există mari şanse să fiu o dată-n plus contrazis. Însă şi dacă, prin absurd, hotărârea CC va fi totuşi în sensul firesc, nu m-aş simţi obligat să “o salut”, aşa cum n-am de ce să laud un om care e în stare să respire, putându-mi păstra şi pe mai departe rezervele faţă de întreaga activitate a înaltei instituţii. Asta ca să n-avem vorbe!

Dar altceva voiam să spun. Mă gândesc în ce situaţie ingrată se va afla beneficiarul deciziei de astăzi, indiferent cine va fi el, preşedintele sau premierul. Pe fondul proaspătului scandal legat de CNSAS, adversarii “învingătorului” (în special cei din societatea civilă şi presă) vor găsi un excelent prilej pentru a-l acuza că este favorizat în mod suspect de o Curte Constituţională tot mai vehement contestată, şi a-l face responsabil, cel puţin din punct de vedere moral, de toate deciziile aberante ale acesteia, pe principiul “prietenul duşmanului meu nu poate fi decât tot un ticălos”, al cărui corolar, în situaţia dată, este: “dacă o instituţie a luat o decizie vădit proastă, şi următoarea va fi la fel”!