Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

marți, 11 decembrie 2007

“JUSTIŢIA” E ÎN ALTĂ PARTE

Demisia lui Tudor Chiuariu din fruntea Ministerului Justiţiei i-a pus pe liberali în situaţia de a trebui să opteze între a-i găsi un înlocuitor recrutat din rezerva, cam anemică, de cadre ale partidului sau a numi pe cineva din afară, eventual un “tehnocrat”, specialist în domeniu. La o privire oricât de scrutătoare, în prima categorie s-ar încadra numai doamna Norica Nicolai, însă aruncarea ei în linia întâi a frontului, acum, pe ultima sută de metri a mandatului, ar putea reprezenta un mare handicap în perspectiva viitoarelor bătălii electorale. E prea târziu pentru a mai apuca să facă ceva notabil, în schimb ar fi şi domnia sa “erodată” de pomană în următorul an de guvernare.

Deşi nu sunt un adept al numirilor de “independenţi” la conducerea ministerelor, cred că în actuala conjunctură politică o asemenea soluţie este de preferat pentru PNL. După cum s-a demonstrat cu vârf şi îndesat în cazul lui Chiuariu, pe lângă faptul că din prima zi a mandatului acesta a fost acuzat că face jocurile murdare ale celor care l-au pus acolo, până la urmă nici măcar n-ar fi putut să-şi îndeplinească respectiva “misiune”, chiar dacă ar fi avut-o cu adevărat! Ce vreau să spun e că, în ciuda sprijinului de care s-a bucurat din partea partidului, eşecul său în a schimba câte ceva în Justiţie a fost total – şi, în opinia mea, prea puţin din propria-i vină – indiferent de intenţiile mai bune sau mai rele. Desemnarea cuiva din afară măcar i-ar feri pe liberali de alte suspiciuni.

Un comentariu:

Anonim spunea...

indiferent pe cine pun mai rau ca chioariu nu are cum sa fie