Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

joi, 18 octombrie 2007

COINCIDENŢA

Spre deosebire de personajele principale din filmele poliţiste americane şi din talk-show-urile politice româneşti, eu cred în coincidenţe! Altminteri mi-aş pierde minţile încercând să desluşesc tainele perfidei conspiraţii universale care aranjează lucrurile în aşa fel încât mai toate telefoanele pe care le primesc să mă găsească în baie, cu toate că nici necesităţile mele de comunicare, nici cele fiziologice nu sunt peste medie.

Însă dacă n-aş crede, m-aş arăta surprins de faptul că rezultatul noii expertize a DNA în cazul “Flota” s-a întâmplat să fie făcut public la doar câteva zile după marele succes cinematografic repurtat de aceeaşi instituţie în dosarul “Caltaboşii lui Remeş”. Explicaţia pe care mi-aş da-o pentru această potriveală ar fi că domnii procurori au profitat de foarte probabilul curent de simpatie generală stârnit în rândul unei opinii publice încântată să vadă că în sfârşit un organism oficial se ocupă de pedepsirea politicienilor ticăloşiţi, pentru a demonstra o dată pentru totdeauna că actualul preşedinte este un personaj mai presus de orice bănuială.

Cum ar veni, de vreme ce, pe de-o parte, DNA şi-a dovedit din plin, pe postul naţional de televiziune, în direct şi la o oră de vârf, bunele intenţii şi eficienţa în lupta anticorupţie, iar pe de alta, n-a găsit nimic în neregulă legat de vânzarea flotei, reiese limpede ca lumina zilei că domnul Băsescu este exact aşa cum şi l-a imaginat poporul, adică incoruptibil, înalt şi frumos.

2 comentarii:

Anonim spunea...

da, basescu e mai ales frumos. si incoruptibil.

Anonim spunea...

Hotul neprins e negustur cinstit si cu procente multe in sondaje.Sa ne fie de bine...............