"Reîntregirea" Puterii

Săptămâna politică începe sub semnul unei aparente întoarceri la raţiune. Indiferent cum se vor termina consultările de la Palatul Cotroceni de marţi şi miercuri, dintre şeful statului şi partidele parlamentare, important este faptul că principalii actori se vor afla, după multă vreme, faţă în faţă la aceeaşi masă.

Pe de altă parte, e puţin probabil că vor reuşi să ajungă cu toţii la o concluzie comună în privinţa celor trei probleme aflate la ordinea zilei: referendumurile pentru demiterea preşedintelui şi pentru votul uninominal, respectiv data alegerilor europarlamentare. Judecând după ultimele luări de poziţii ale democraţilor – adevărate buzdugane politice ale lui Traian Băsescu – analiştii se aşteaptă ca ştirea principală în urma celor două runde de discuţii să fie aceea că preşedintele ar fi dispus să amâne referendumul “său” până după 13 mai. Probabil nu prea mult, până spre sfârşitul lunii sau pentru iunie.

Oricare ar fi substratul unei astfel de decizii, ea ar trebui salutată. S-ar demonstra astfel, pentru întâia oară de la preluarea mandatului, că preşedintele ştie să mai şi renunţe la propriile-i idei fixe, chiar cu riscul ca atitudinea lui să fie interpretată drept o cedare în faţa ultimatumului lansat vineri de premierul Tăriceanu.

La drept vorbind, un asemenea gest venit din partea lui Băsescu ar avea pentru domnia sa o mulţime de avantaje. În primul rând, el ar fi foarte uşor de justificat, prin aceea că practic acordă un răgaz partidelor politice pentru ca acestea să adopte pe cale firească, în Parlament, o lege în privinţa votului uninominal. Un joc la două capete: fie legea va fi adoptată, preşedintele alegându-se cu laurii cuveniţi celui care a readus subiectul în prim-plan, fie ea se va împotmoli o dată în plus, oferindu-i un nou prilej de a trage Legislativul de urechi şi de a-l arăta cu degetul drept frânar al reformei politice, după care, de data aceasta cu deplină acoperire, chiar şi în faţa celor mai acerbi adversari, va relua procedurile referendumului.

În acelaşi timp, aparenta situare de aceeaşi parte a baricadei cu premierul, îl va obliga pe acesta din urmă, dacă nu să-i adreseze niscai mulţumiri publice pentru atitudinea înţeleaptă, măcar să facă pentru o vreme “ciocul mic”. În ochii electoratului, dar şi ai Opoziţiei, mişcarea ar putea fi socotită ca un semn al refacerii unităţii Alianţei, lucru benefic în privinţa rezultatelor la alegerile europarlamentare (câtă vreme ADA continuă şi aşa să fie neaşteptat de bine situată în sondaje), dar, paradoxal, nu atât de favorabil premierului însuşi. Şi asta deoarece PSD, PRM şi PC, rămase singure cu procedurile de suspendare în braţe, se vor vedea silite să redeschidă frontul împotriva Guvernului, mergând până la readucerea pe tapet a momentan uitatei moţiuni de cenzură, ceea ce cu siguranţă nu-i va displăcea preşedintelui.

Singurul punct slab al noii strategii prezidenţiale a fost sesizat de liderii Partidului Conservator. Reorientându-se din mers, partidele de Opoziţie ar putea prelua chiar ele stindardul votului uninominal, fluturat ca prioritate maximă tocmai în perspectiva alegerilor pentru PE, care, vezi Doamne, fiind atât de importante pentru România, ar trebui să fie primele desfăşurate după noul sistem. De unde necesitatea amânării lor. Iar o poziţie fermă din partea lui Tăriceanu îl va face cu atât mai vulnerabil în faţa atacurilor Opoziţiei.