Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

joi, 15 martie 2007

Echilibriştii

În evoluţia lor de echilibrişti pe sârma guvernamentală, PNL şi PD, după ce s-au tot îmbrâncit discret, fiecare încercând să-l azvârle pe celălalt în plasa opoziţiei, au trecut la opinteli mai serioase. În special liberalilor li s-a acrit să verifice, zi de zi, în practică, adevărul zicalei “apără-mă, Doamne, de prieteni, că de duşmani mă apăr singur!” şi par hotărâţi să-şi “asume” total guvernarea. Problema este că în asemenea mişcări ample, pe principiul acţiunii şi reacţiunii, acela care împinge mai cu elan riscă să se dezechilibreze chiar el mai tare şi, fiind luat prin surprindere, nu doar să cadă odată cu adversarul – care a apucat să-şi calculeze traiectoria şi va pica în picioare, ca de obicei –, dar să şi aterizeze în cap, frângându-şi gâtul. La calcule electorale mă refer.

La drept vorbind, frustrarea peneliştilor este de înţeles. În urma alegerilor din 2004, ei s-au ales practic numai cu jumătate din jumătatea feliei de caşcaval a Puterii care ar fi trebuit să le revină. Poate că dacă, odată ajuns preşedinte, Traian Băsescu şi-ar fi luat în serios rolul de factor de echilibru şi stabilitate, mai presus de interesele partizane, lucrurile ar fi stat altfel. Din păcate, încă de la preluarea mandatului, domnia sa a profitat de noul statut pentru a-i urechea pe cei mici şi răi, personificaţi de foştii aliaţi, în încercarea de a-i îngropa definitiv, după metoda aplicată la scară mai mică şi cu bătrânii ţărănişti.

Democraţii strigă acum sus şi tare că prezenţa lor în Guvern este “cel puţin la fel de legitimă” ca aceea a liberalilor. Corect. Numai că, teoretic, şi o reprezentare a liberalilor la nivelul preşedinţiei ar fi fost la fel de legitimă, cu atât mai mult cu cât iniţial postul trebuia să le revină. Cu alte cuvinte, fie preşedintele ar fi fost cu adevărat echidistant, fie, dacă tot intenţiona să se transforme în jucător, ar fi putut evolua din când în când şi în echipa liberală, nu numai împotriva ei.

În consecinţă, PNL s-a cam decis să pună piciorul în prag şi să pretindă şi restul de sfert de putere. Prevalându-se de faptul că, la urma urmelor, din perspectiva separaţiei puterilor în stat, funcţia de premier, care deja le aparţine, nu este cu nimic mai prejos decât aceea de preşedinte, acaparată de PD, vor să o fructifice de-acum la maximum, plasându-şi în Guvern doar miniştri agreaţi. Din punct de vedere constituţional şi poate chiar moral, dreptatea este de partea lor. Tot ce le mai stă în cale este Protocolul Alianţei, însă acesta e de multă vreme maculatură.

Niciun comentariu: